duminică, 3 aprilie 2011

Manuscrisele din Iordania. Cea mai mare descoperire din istoria crestinismului

Un numar de 70 de carti din plumb, cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani, au fost gasite intr-o pestera din Iordania. Expertii care le analizeaza spun ca documentele, unele dintre cele mai vechi scrieri crestine, ar putea fi o descoperire majora in istoria crestinismului, scrie presa internationala.

"Analizam o descoperire foarte importanta si semnificativa, poate cea mai importanta descoperire din istoria arheologiei," a spus al-Ziad Saad, director la Departamentul iordanian de Antichitati. El a explicat la BBC ca s-ar putea ca textele sa fi fost facute de unii dintre primii crestini, in deceniile imediat urmatoare crucificarii lui Iisus.

David Elkington, seful unei echipe britanice de cercetatori a declarat: "Este un uimitor ca avem aceste obiecte care ar fi putut fi atinse de primii sfinti ai Bisericii", scrie Daily Express.

Fiecare dintre cele 70 de carti are intre 5 si 15 pagini, legate prin inele de plumb si au marimea unui card de credit.

Textele sunt scrise in ebraica veche. O prima analiza a metalului arata ca unele carti dateaza inca din primul secol dupa Hristos.

Daca cercetari ulterioare vor confirma autenticitatea acestora, scrierile ar reprezenta cea mai mare descoperire dupa Manuscrisele de la Marea Moarta gasite in 1947.

In jurul acestor scrieri au aparut deja dispute. Se pare ca au fost descoperite intr-o pestera din Iordania de un beduin iordanian. Acum, autoritatile iordaniene le revendica dupa ce au fost duse in Israel intre 2005 si 2007. Dar, un beduin din aceasta tara spune ca sunt ale familiei sale inca de acum 100 de ani.

Sursa: HotNews.ro

vineri, 21 mai 2010

Curaj

Fica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare: "Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?"
Anne Graham, dupa ce a meditat catevaclipe, a dat un raspuns:

Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsa - ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Îi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui...

Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte...
Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli etc.)
Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA...
Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.
Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.
Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.
Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K.,au dreptul la libera exprimare.

Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele,sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.
Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.
Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.
Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?
E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.
Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu...

Estera Opre

luni, 17 mai 2010

Cele mai puternice branduri din Romania

Coca-Cola detine prima pozitie in topul celor mai puternice branduri din Romania, potrivit rezultatelor Brand Community Power Model, studiul derulat de B&P Brandivia si GfK Romania. A doua marca din clasament este Milka, urmata de Jacobs Kronung.

Studiul realizat de B&P Brandivia si de GfK Romania analizeaza felul in care utilizatorii produselor si serviciilor sunt diferiti sau se aseamana unii cu ceilalti, cum se construiesc comunitatile din jurul brandurilor si care sunt factorii care le influenteaza.

"Oamenii sunt adesea mai interesati de legaturile sociale care deriva din afilierea la un anumit brand decat de brandul in sine sau de caracteristicile sale strict rationale, functionale. Pentru a construi si a mentine comunitati de brand puternice, companiile trebuie sa inteleaga nu doar nevoile individuale ci, din ce in ce mai mult, si pe cele sociale ale publicurilor lor. Succesul unui brand depinde in tot mai mare masura de felul in care reuseste sa creeze si sa dezvolte comunitati puternice de consumatori”, spune Cosmin Alexandru, Managing Partner B&P Brandivia.

Coca-Cola se dovedeste a fi brandul cu cea mai puternica comunitate in Romania, fiind indeaproape urmat de Milka si Jacobs Kronung. Majoritatea marcilor din Top 10 activeaza in domeniul bunurilor de larg consum, 3 dintre ele fiind marci de rasfat - cafea si ciocolata. Singurele exceptii sunt principalii jucatori din telecom prezenti pe piata locala – Orange, aflat pe locul 4 si Vodafone, pe pozitia 10.

Marcile din domeniile auto sau financiar se plaseaza doar in partea a doua a topului, Dacia fiind brandul cel mai puternic din industria auto (locul 21) si BCR brandul cu cea mai puternica comunitate din sectorul financiar (locul 24).

Marcile au fost evaluate in acest raport tinand seama de cateva arhetipuri caracteristice comportamentului uman: deschis – rezervat, pionier – sustinator, functional – emotional, toate structurate pe patru dimensiuni de evaluare egale ca pondere, specifice comunitatilor de brand: puterea relatiei cu marca, sentimentul de apartenenta, ritualuri si traditii, precum si responsabilitatea morala a comunitatii.

Coca-Cola a castigat o pozitie mai puternica decat Milka si Jacobs Kronung in principal datorita notorietatii mai puternice a logo-ului, a evenimentelor sau povestilor in care marca este implicata: 28% dintre respondenti isi amintesc evenimente legate de marca, iar 22% pot vorbi despre situatii personale in care marca a jucat un rol important. Pe de alta parte, Jacobs Kronung se remarca prin mai multi consumatori implicati in mod activ in a retine membri in comunitatea marcii - 25% dintre cei chestionati ar incerca sa ii descurajeze pe cei care ar vrea sa renunte la Jacobs Kronung.

Singurul brand 100% romanesc prezent in top 10 este Poiana, care ocupa locul 6, remarcandu-se fata de Milka printr-un atasament si o identificare cu comunitatea consumatorilor usor mai scazute, avand mai putini admiratori decat Milka si o notorietate mai scazuta a sloganului si a logo-ului.

Acelasi studiu a fost realizat in prima parte a anului si in Ungaria de catre B&P Braun & Partners Ungaria si GfK Ungaria si a evaluat cele mai puternice branduri din tara vecina.

Lista celor mai puternice branduri din Romania este obtinuta in urma unui studiu reprezentativ pentru populatia 18-49 din mediul urban. Marcile evaluate au fost selectate in functie de cheltuielile media in 2009. Lista primelor 25 de branduri astfel selectate pe mai multe sectoare (FMCG, auto, telecom si financiar) a fost completata cu alte 15 marci importante din Romania pentru a echilibra portofoliul de branduri al fiecarui domeniu.

Preluat www.wall-street.ro

joi, 13 mai 2010

miercuri, 12 mai 2010

“Timpul fuge fără noi”

Expresia "Timpul nu mai are rabdare cu noi", este regăsită cu precădere la oamenii care în goana lor nebunească ajung să vadă lucrurile deformate. Omul zilelor noastre nu mai conştientizează cursul lin al timpului, ci este condus de virtutea inerţiei.
Încă din vechime, oamenii se concentrau pe inventarea unor instrumente, la stabilirea unor unităţi de măsură, a unor multipli şi submultipli. În funcţie de ele, cu privirea pe ceas, ori pe calendar, omul îşi rostuieşte viaţa. Toate acestea ne arată însă curgerea lui uniformă. În schimb, nouă timpul nu ne mai ajunge. Secunda, minutul, ora şi ziua, ni se par prea scurte. Nu are cum să avem mai multe lucruri de făcut decât înaintaşii noştri, doar că ne-am pierdut răbdarea cu timpul.
Dacă mă gândesc la bunicii mei, ei aveau altă relaţie cu timpul. Ei cunoşteau faptul că timpul se observă şi se înţelege cel mai bine din afara lui. De aceea, ei îşi orânduiau viaţa nu atât din persepectiva timpului istoric, cât a veşniciei. Aceştia îşi făceau lucrul lor, zăbovind. Îşi chiverniseau bine timpul, cunoscând că “graba strică treaba”. Ştiau că lucrurile care dureaza în timp, necesită timp.
Cei din generaţia mea, trăim un raport nefiresc cu timpul. Uneori ne e povară. Mai mult, parcă am fi angajaţi într-o întrecere acerbă cu el. Trăim cu teama de a nu mai putea ţine pasul cu acesta. De aceea, mersul lumii de azi este de fapt o fugă. Mersul agale este demodat în acest secol al vitezei.
Timpul nu mai e văzut ca un camarad, ci un potenţial duşman. Într-un fel este firesc, de vreme ce se lucrează la normă. Să nu mai vorbesc despre proiecte unde suntem mereu în contratimp. Apoi, ne plângem de faptul că aproape tot ce facem este lipsit de calitate, frumuseţe şi durabilitate. Invocăm o permanenţă lipsă a timpului. Ne plângem că nu avem prea multi prieteni. Nici nu e de mirare.
Sensul profound al timpului se pierde din vedere, şi uităm că orice clipă poartă cu ea pecetea lumii de dincolo. Aşa se face că uneori suntem foarte rezervaţi în a mai acorda altora măcar câteva clipe din timpul nostru. Apoi, uităm faptul că Dumnezeu ne-a dăruit tot timpul Său. Atunci mă întreb, dacă veşnicia aşteaptă după noi, ce rost are să ne mai grăbim?

Estera Opre

vineri, 7 mai 2010

Dragi romani!



De azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti, ne-educati, care nu au in vedere decat propriul interes.
Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga.
Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei, am o mare problema. E un blowjob mult prea scump!
Refuz sa mai platesc taxe la stat pentru ca de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijina in nici un fel. Platesc zeci de milioane pentru Sanatate, desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania, voi fi tratata mizerabil.
De ani de zile, refuz sa ma mai uit la televizor, mi-e greata de politicienii romani, nu ma duc la vot pentru ca nu am pe cine sa votez, imi vine sa vomit cand vad panourile publicitare din campanii electorale gen "noua ne pasa de Dumneavoastra", refuz chiar si sa ma plang, pentru ca sunt mult prea ocupata sa imi castig existenta - cu toate acestea, cand se apropie data de 25 a lunii, in mod mecanic ma impacientez sa fac rost de banii care trebuie platiti la stat, pentru ca, nu-i asa? - "cu statul nu te joci". Dar iata ca suntem in plina criza, iata ca pentru prima data nu am reusit sa platesc taxele la stat si mi-au fost blocate conturile! Si asta m-a ajutat sa ma trezesc, am deschis ochii, m-am uitat in jurul meu cu atentie, am pus intrebari, am deschis televizorul pentru prima oara in ani de zile...si ce am vazut? EBA si Becali ma reprezinta in Parlamentul European, Elena Udrea beneficiaza de bugete de milioane de Euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi arunca 86 milioane de Euro pe o telecabina cand exista orase in Romania care nu au nici macar un spital de Doamne Ajuta, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru cateva miliarde din care sunt curioasa daca plateste vreo taxa la stat.
Jocuri politice murdare, politicieni corupti si curve, haos total, o tara vanduta pe nimic de niste agramati care nu si-au vazut decat propriul interes - macar daca ar fi vandut-o scump!, investitori straini care efectiv nu au cu cine discuta in Romania si se lupta cu morile de vant, si toti oamenii de calitate pe care ii cunosc stau cu capul bagat in nisip... l-am avut si eu, pana astazi - dar am realizat ca oricat de multi bani as face, oricate tari as vizita, oricate carti as citi, oricat as incerca sa nu ma las afectata, la sfarsitul zilei, traiesc tot aici si tactica strutului imi va face mai mult rau si pe termen lung daca nu m-as implica ACUM.
Nu se mai poate asa! Destul este destul!
Romania nu este doar o tara de hoti, de agramati, de curve, de parveniti, de oameni fara "balls" si fara coloana vertebrala.
Sa protestez prin a nu imi plati taxele nu este suficient, desi daca ar mai face-o si altii, s-ar putea declansa ceva. Fac apel catre toate persoanele integre, capabile, educate, care au cladit ceva prin munca lor, fara sa fure, sa ia atitudine pentru a stopa prostia ce ne afecteaza pe toti. Sunt milioane de tineri destepti, multi dintre ei muncesc peste 12 ore pe zi pentru multinationale sau pentru businessul lor propriu, oameni educati, in Romania si peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care stiu sa comunice eficient si stiu ce inseamna sa livrezi, stiu ce inseamna un deadline, stiu ce inseamna reresponsabilitatea; sunt sute de mii de romani de calitate, plecati din Romania pentru a produce si a consuma in alte tari, cladind economia altor state - s-ar intoarce maine in Romania daca nu ar fi circul care este acum aici.
Trebuie sa luam atitudine, trebuie sa facem o schimbare, este nevoie de o Miscare a romanilor cu "balls" si cu coloana vertebrala!
O Miscare de Intoarcere Acasa, atat a romanilor plecati slugi in alte tari, cat si a celor care, desi am ales sa ramanem aici, suntem absenti, pasivi, indiferenti si suportam ce ni se intampla doar visand la urmatoarea iesire din tara .
E nevoie de o miscare in care leaderii sa fie testati si para-testati, asa cum se intampla cand esti angajat intr-o companie multinationala, fara sa fie acceptati daca nu li se dovedeste integritatea si eficienta.
O miscare a oamenilor care nu au mai fost implicati in viata politica, neintinati, ne-spalati pe creier, ne-jigoditi.
O miscare fara traseisti politici sau scursuri de la alte partide. Este nevoie de o miscare a oamenilor destepti, tineri, cu atitudine, experti in domeniul lor. Si tu si eu cunoastem cel putin 5 oameni inteligenti care ne-ar putea reprezenta mai bine in Parlamentul European decat EBA sau Becali.
Oare de ce nimeni nu actioneaza? Daca acum cinci ani ne-am fi implicat cu totii macar o ora pe saptamana, in mod sigur nu s-ar fi ajuns aici. Cati bani furati, cate proiecte blocate, cate fonduri nefolosite in cinci ani de zile.... Daca am dialoga constructiv, daca ne-am intalni o ora pe saptamana, daca am actiona, daca am putea aduna si monta toti oamenii destepti, corecti, creativi, eficienti pe care ii cunosc eu si pe care ii cunosti tu s-ar vedea si simti diferenta in cinci ani de acum incolo.
Avem un plan de organizare, avem un plan de finantare, avem usi deschise catre marile centre politice si financiare care cauta in Romania un interlocutor nou. Nu credeti ca si marilor puteri le-ar face mai multa placere sa discute cu oameni educati decat cu agramatii parveniti ce reprezinta interesele Romaniei in momentul de fata?
Propun infiintarea unei Miscari a Corporatilor - oameni din banci, industrie, finante, firme de avocati, experti PR, intreprinzatori privati care au calitatile necesare sa scoata tara din criza. Este singura solutie viabila pentru Romania de acum - tara noastra se poate pune pe picioare numai daca s-ar uni toti oamenii capabili pe care ii avem in toate domeniile - creiere vanate de toate companiile multinationale, care gestioneaza bugete de miliarde, conduc sute de mii de angajati, sunt cosmopoliti, stiu sa negocieze, sa munceasca, sa comunice intr-un mediu international, intr-o piata globala - nu au doar viziune limitata de speculant din Pipera Tunari.
E nevoie de o alternativa in Romania. E nevoie de o Miscare in valorile careia sa ma regasesc si eu, sa se regaseasca si Andreea Minescu, prietena mea care la 26 de ani are firma ei, facuta fara ajutorul nimanui, munceste 13 ore pe zi si seara mai merge si la cursuri de German Business, in care sa se regaseasca si Ileana Badiu, Managing Partner la una dintre cele mai mari agentii de publicitate, care munceste 14 ore pe zi chiar si in luna a opta de sarcina... si Tereza Valcan, expert in PR, care a studiat in State, face MBA la Londra, s-a intors sa munceasca in Romania si ar putea sa ne reprezinte in mod sigur mai bine decat EBA... ..
si Radu Manolescu, care la 28 de ani si-a facut firma lui de Head-Hunting, fara ajutorul nimanui si a adus-o in topul firmelor de profil... si doamna Camelia Sucu, ajunsa in TOP Capital fara sa fure un leu, prin munca sa de ani de zile... si doamna Mihaela Nicola, guru-ul publicitatii din Romania, si Maria Lucia Hohan, designerul ale carei creatii se vand in toata lumea si care a ajuns unde a ajuns prin propria sa munca..... si Pepe Berciu, care a studiat la Londra si are businessul sau de succes... si fratii de la Fratelli, care cu creativitate, pasiune si munca s-au impus in viata de noapte a capitalei.... si Violeta Balan, care a terminat Magna Cum Laudae o facultate de drept din America, munceste pentru una dintre cele mai mari firme de avocatura din lume si s-ar intoarce maine acasa dar nu are la ce... si Horia Mocanu, primul roman admis la Harvard, care scrie istorie intr-o tara vecina... si Edy Uzunov, proprietarul agentiei Regatta, cultivat, meloman, impecabil... si Floriana Jucan, jurnalista erudita ce s-a incapatanat sa educe cititorul de presa din Romania si a reusit sa impuna pe piata o revista fara femei dezbracate si barfe dezgustatoare... si Fady Zaidan, cel mai conectat si charismatic manager pe care ilcunosc.... si Loredana Salcianu, avocata care a avut curajul acum patru ani sa plece dintr-o multinationala si sa isi deschida propria ei firma de avocatura... si Angela Teodora Burz, intreprinzatoarea eleganta care si-a facut bagajul si a plecat sa faca business in Shangai, dar duce dorul prietenilor din Romania ... si Diana Dondoe, care i-a sfidat pe toti cei ce au respins-o in Romania, ajungand prin munca, perseverenta si consecventa unul dintre cele mai celebre top modele ale lumii, facand milioane cu o detasare eleganta si impresionand lumea intreaga prin eruditia sa - dar duce dorul tarii ei... si Bogdan Voica, la 30 de ani manager al uneia dintre cele mai cunoscute si exclusiviste agentii imobiliare din Europa.... si Eveline Pauna, care la 20 de ani, face o facultate, lucreaza 10 ore pe zi si in putinul timp liber merge la Opera... si Raluca Safta, care la 23 de ani a avut curajul sa-si deschida propria ei firma de relocari si a ajutat sute de expatriati, directori de companii multinationale sa se relocheze in Romania ... si Damian Draghici, cu IQ de geniu si cu premiul Grammy care a ales sa se intoarca in Romania la radacinile sale...
Asta e Romania mea! Nu Vanghelie, EBA sau Becali!!
Si acestia sunt doar cativa dintre oamenii pe care ii cunosc....mai sunt atatea milioane de oameni destepti si muncitori, corecti si educati, capabili si integri... Ma intreb, atatia oameni destepti nu se rusineaza ca sunt reprezentati de Gigi Becali si de EBA? Ma ingrozesc la gandul ca EBA va negocia pentru Romania fonduri de zeci de milarde de Euro!
Nu va este rusine ca sunteti condusi de un om politic care nici macar nu poate sa pronunte Google? Nu va este rusine sa va dati la o parte cand in masinile cu girofar trece un agramat, un hot sau o papusa blonda cu
tupeu si cu un singur talent, platit mult prea scump? Din banii vostri?
Am innebunit eu sau am innebunit noi cu totii sa stam pasivi in timp ce suntem calcati in picioare pe banii nostri? Ei bine, mie mi-a ajuns. Imi este rusine ca am stat cu mainile in san si s-a ajuns ca astazi sa fiu reprezentata de o domnisoara din Bamboo si de un cioban. Asa ca voi lua atitudine. Si va rog si pe voi, toti cei ce credeti ca nu va reprezinta cei din scena politica de acum, sa luati atitudine. Sa gasim si sa sustinem oameni de care sa fim mandri ca ne reprezinta. Sa identificam valorile si sa le convingem sa se implice... Daca avem echipa, tot restul vine de la sine. Stiu ca ei exista, trebuie doar treziti.
Trebuie sa facem ceva. Nu e suficient sa ne plangem, sau sa bagam capul in nisip. Trebuie actionat. Eu nu mai astept o minune, ma apuc de treaba. Voi lupta pentru un grup de oameni capabili, care pot revolutiona un sistem de care toata lumea este satula. Voi lupta pentru o Romanie condusa de oameni destepti si integri, pentru o Romanie care sa fie un player international, nu curva de centura a Europei.. Voi lupta pentru o Romanie bogata, cu batrani bine ingrijiti, cu tineri carora sa li se ofere perspective, cu strazi fara gropi, cu hoti bagati dupa gratii, cu milionari pe merit, nu din furat.
Voi lupta pentru un viitor mai bun pentru mine si pentru copiii mei, in tara mea, nu printre straini. Voi lupta pentru o Romanie de vulturi, nu de struti, pentru ca asta este adevarul - am ajuns niste struti, cu capul in nisip si posteriorul la dispozitia tuturor analfabetilor - sper sa nu va simtiti jigniti de exprimarea plastica, asa cum am spus asta este realitatea!...suntem vulturi doar in businessul nostru, in zona noastra de comfort sau cand iesim din tara , asta daca nu ne trateaza vreun strain de sus ca avem pasaportul pe care il avem!

Ajunge! Haideti sa ne trezim!

CRISTIANA ALEXANDRA LEVITCHI
psihoterapeut-psiholog clinician specialist

miercuri, 5 mai 2010

Charlie-Chaplin - Balonul lui Hynkel

Realizat prin autofinantare, The Great Dictator, este unul dintre cele mai mari succese comerciale ale lui Chaplin.
Un amănunt deosebit de interesant: The Great Dictator este singurul film despre nazism care a fost văzut de Hitler. Din păcate, istoria nu a reţinut şi reacţia dictatorului.
Dar cea mai celebră scenă a filmului este reprezentată de dansul dictatorului din biroul lui Hynkel, adica Hitler, cu un balon pe care este desenat globul pământesc.
Hynkel este prezentat ca un dictator nebun după putere şi rasist care asupreşte evreii şi atacă fără logică în stânga şi în dreapta, visând să devină stăpânul lumii. Prin The Great Dictator avem poate cea mai frumoasă caricatură a dictatorului: Hynkel dansează graţios cu un balon care are diametru de cca. doi metri care reprezintă globul pământesc. Este evidentă dragostea cu care atinge balonul şi entuziasmul şi energia de copil pe care le transmite. Recunoaştem undeva bucuria simplă a actorului, dar acoperită de idioţenia şi superficialitatea unui om care are mai multă putere decât merită sau decât poate să ducă. „Hynkel era ca o plăcintă aruncată în faţa unui dictator de care întreg Hollywood-ul ajunsese să se teamă” (după cum spunea un critic american).
Hynkel, privind acest balon cu priviri galeşe de straşnic amorez, îl tot saltă de pe un deget pe altul şi la un moment dat se culcă pe masa prezidenţială şi îl saltă cu dosul, dar balonul, se sparge în culmea fericirii. Actorul Chaplin deşi la acea vreme nu avea cum să ştie soartă războiului de peste ani, prin acest joc copilaresc al lui Hitler cu balonul oarecum “prezice” sfârşitul comunismului.
În momentul lansării filmului, Chaplin a declarat: "E sănătos să râdem de lucrurile cele mai sinistre din viaţă, sa râdem chiar şi de moarte." După mulţi ani, însă, când şi-a scris biografia şi memoriile, Chaplin şi-a mărturisit un alt punct de vedere: "Dacă aş fi cunoscut ororile reale din lagăre, n-aş fi putut realiza Dictatorul. N-aş mai fi putut să fac un joc din nebunia homicidului nazist".

Estera Opre